Cu ce se curăță hota de grăsime. Trucuri rapide care te ajută să o faci ca nouă
Cu ce se curăță hota de grăsime. Gospodinele ştiu cel mai bine ce înseamnă să cureţi grăsimea care se depozitează pe hotă după sesiunile de gătit. Dacă nu este curăţată la timp aceasta nu mai funcţionează la capacitate maximă, ba chiar se poate defecta. În rândurile de mai jos îţi dezvăluim câteva trucuri care te pot ajuta să o igienizezi corect și constant.
Hota are un rol foarte important în orice bucătărie. Electrocasnicul elimină mirosurile de mâncare gătită în bucătărie și, totodată, împiedică formare aburilor. Din aceste motive, hota ajunge să fie uneori mult prea folosită, drept urmare, acumulează şi multă murdărie.
La ce pericole te expui dacă nu cureţi hota
Pentru că este un mediu supus aburilor, în hotă se pot dezvolta culturi de bacterii care pot să fie un pericol pentru sănătatea celor din casă, dacă nu este curăţată.
Mai mult, o hotă care nu a fost igienizată corect pentru un timp îndelungat nu mai poate absorbi mirosurile neplăcute. Iar urmele de grăsime de pe hotă pot produce incendii neprevăzute. Asta pentru că aceste grăsimi de pe hotă stau în apropierea unei surse de foc deschis.
Cum să cureţi corect hota
De regulă, hota ar trebui curățată și igienizată măcar o dată pe lună.
Electrocasnicul este alcătuit din două părţi. Înainte de a te apuca de treabă trebuie să scoţi hota din priză. Carcasa hotei poate acumula praf, dar mai ales urme de grăsime. Ca să o cureți corect va trebui să o scoți și să aplici pe suprafața ei un amestec de apă călduță și detergent lichid.
Ca să cureți urmele de grăsime folosește o lavetă moale. Nu folosi bureți abrazivi pentru că aceştia o pot deteriora.
Cealaltă parte componentă a hotei este filtrul. Scoate filtrul și lasă-l la înmuiat timp de maxim o oră într-un amestec de apă călduță și detergent degresant.
La fel de bine poți să folosești și bicarbonat de sodiu pentru a face amestecul în care să scufunzi filtrul. Ambele amestecuri funcționează foarte bine pentru îndepărtarea murdăriei.
Sursă foto: pixabay